Haosul pe mine ma ucide incet incet. Spunea o persoana tare draga mie  ca, spre deosebire de mine, se impaca tare bine cu capitala. Si o cred, asa cum eu ma impac tare bine cu chestii pe care alte femei nu le suporta ori cu carti ciudate neagreate de majoritate. Dar pe mine zau, Bucurestiul m-ar ucide, incetul cu incetul. M-as topi ca o lumanare fara sa-mi dau seama la timp probabil, fara sa realizez. Imi place forfota si nu suport sa stau in orase mici, ma simt ca-n colivie. Dar Bucuresti, of (e-un oras frumos, serios) e prea mult pentru mine. Si nu din cauza marimii, ci din cauza haosului. Regret nespus ca nu am reusit sa-l strabat suficient, ca am fost acolo cu treburi si ca nici nu am avut timp sa-mi vad toti prietenii. Cu toate astea am mers pe strazi ca un copil, si anume cu gura aproape cascata si savurand momentul necunoscutului.
Un lucru pe care putini il stiu cu adevarat despre mine este faptul ca ador sa casc gura! Pe bune! As casca gura ore intregi la un lac pe care exista o fantana mai putin simpatica dar care la asfintit arunca curcubee spre incantarea mea naiva.  As sta si-as admira o anume arhitectura asa cum admira un copil in fasa desenele animate.

Si nu m-as mai satura. Asa cum nici un oras, oricat ar fi el de mic si neinsemnat, pentru mine reprezinta ceva magnific.
Pentru ca e NOU. Pentru ca noutatea reprezinta condimentul vietii si insecticidul rutinei. Pentru ca eu ma hranesc din noutate asa cum un copac se hraneste prin radacini. Si, daca nu pot calatori, ma scufund in lumea cartilor si in bratele iubitului. Si-atunci visez o lume de smaralde inchipuite, fiindca verdele crud e pulsatia vietii…
Disclaimer: Fotografia este cat se poate de reala. Modificata este din punct de vedere al luminozitatii si adaugat numele autorului, adica eu.  Insemnatatea ei si legatura cu articolul este vizibila pentru cei ce privesc dincolo de cuvinte. Hugs!
PREVIEW: Va urma un nou exercitiu de imaginatie si o surpriza pentru voi! Pastrati aproape!