SPARTUL CALUSULUI. RITUL TACERII
“Secventa finala a ceremonialului calusarilor in care zeul Calus moare violent in Martea Ciocului (martea a doua dupa Rusalii) se numeste, de la zona la zona, Spartul sau Ingroparea Calusului, Vesnica Pomenire, Frangerea sau Dezlegarea Steagului. Ceremonia funerara se desfasoara, de obicei, in acelasi loc in care s-a nascut simbolic Calusul: la o magura sau movila, pe malul unei ape, intr-o poiana izolata din padure. Resturile funerare ale zeului substituit de steag, Cioc, masca sau sabia mutului, sunt supuse unor ciudate ritualuri funerare: aruncare sau abandonare, depunere pe apa, incinerare sau inhumare. Perioada cuprinsa intre Strodul Rusaliilor, ziua nasterii Calusului, si Martea Ciocului, ziua inmormantarii, este un timp ritual egal, ca durata, cu o luna lunara, adica a 13-a parte dintr-un an solar. Spre deosebire de nasterea sau Legatul Calusului care se desfasoara inainte de rasaritul soarelui, moartea sau Spartul Calusului se petrece intotdeauna seara, dupa apus.
La unele cete, inainte de Spargerea (moartea) Calusului, calusarii se dezleaga de juramantul depus printr-un alt juramant: < Juram pe Zau (zeu), ca am respectat Calusul asa cum ii este legea! >.
In formele vechi, ceremonialul funerar al Calusuluise incheia printr-un rit al uitarii: calusarii fugeau de la locul ceremoniei si se ascundeau in padure, prin lanurile de grau si apoi, mergand spre casa sau intorcandu-se la locul juramantului, isi povesteau unul altuia ca vin de la targ, ca au facut comert etc. Dupa ce participau impreuna la ceremonialul mortii zeului Calus, unde obligatoriu mestecau cu toti usturoi in gura, nu pomeneau nimic din ceea ce au vazut si au facut cu cateva momente inainte. In acest rit al uitarii isi are originea zicala romaneasca legata de tinerea unui mare secret: < Nici usturoi n-a mancat,/ Nici gura nu-i miroase >.”
(COMOARA SATELOR – Calendar popular, Ion Ghinoiu, Ed. Academiei Romane)