Află mai multe despre tratamentele împotriva paradontozei

Suntem aproape convinși de faptul că ai auzit vorbindu-se despre paradontoză. Iar dacă doar ai auzit vorbindu-se și nu ești printre cei afectați de această afecțiune, atunci este o veste foarte bună. Este totuși foarte important să fii atent la această afecțiune a gingiilor și a țesuturilor paradontale, pentru că de foarte multe ori această boală apare și se dezvoltă fără prea multe semne. Dacă ai sângerări ale gingiilor fără un motiv anume, sau dacă gingiile îți sunt roșii și umflate, atunci trebuie să consulți un medic stomatolog. Pentru că paradontoza poate fi tratată prin diverse metode, iar în ceea ce urmează vom discuta tocmai despre tratamentele împotriva paradontozei.

Paradontoza tratament naturist

Cei care au probleme cu paradontoza pot să apeleze la o sumedenie de remedii naturiste care pot fi folosite ca tratament împotriva acestei afecțiuni. Fie că alegi să consumi banane, castravete sau propolis, fie că alegi să îți faci sucuri de morcovi, de aloe vera sau de varză, fie că preferi un ceai de mușețel sau ceai de gălbenele, toate acestea îți pot fi de mare ajutor în tratarea paradontozei, acestea având rol antibacterian și antiinflamator. Pe lângă cele amintite mai sus putem menționa ulei de cocos, de măsline sau de susan, acestea putând fi folosite pentru masarea gingiilor.

 

Paradontoza tratament antibiotic

Dacă tratamentul pe bază de remedii naturiste poate fi făcut și în casă, există tratamentul pe bază de antibiotice, acesta fiind prescris de un medic stomatolog. Dacă paradontoza nu stagnează deloc, iar infecția gingiilor este prezentă, atunci medicul poate lua decizia de a prescrie antibiotice. Cele mai folosite antibiotice în tratarea paradontozei sunt Tetraciclina, Amoxicilina și Doxicilina. Acestea pot fi prescrise pentru a fi administrate pe cale orală, dar pentru că sunt cunoscute efectele adverse ale antibioticelor asupra organismului, cel mai adesea sunt recomandate unguente pe bază de antibiotice pentru a fi masate gingiile. De asemenea, mai există posibilitatea ca o anumită cantitate de antibiotice să fie injectată în pungile paradontale infectate.

 

Tratament paradontoza injectabil

O altă variantă a tratamenului împotriva paradontozei este tratamentul injectabil, iar pentru acesta se folosește un vaccin pe bază de proteine din sânge de vită și os liofilizat de vițel. Acest vaccin este de fapt un medicament homeopat cu rol în refacerea țesutului paradontal afectat de bacterii și infecții. La fel ca și în cazul tratamentului cu antibiotice, acest tratament injectabil trebuie prescris de un medic specialist.

 

Tratament paradontoza laser

Unul dintre cele mai moderne și cele mai eficiente tratamente în cazul paradontozei este tratamentul prin metoda laser. Acest tratament minim invaziv este folosit ca și variantă a tratamentului chirurgical clasic care implică bisturiul și o serie de efecte post-operatorii deloc plăcute. Folosind tratamentul laser rezultatele sunt foarte bune, iar timpul de refacere a gingiilor și țesutului paradontal este foarte scurt. Mai mult decât atât, acest tratament oferă posibilitatea de a elimina cicatricile rămase în urma tratamentului chirugical clasic.

Acestea sunt pe scurt câteva detalii privind tratamentele în cazul paradontozei. Dacă ești printre cei care suferă de această afecțiune, consultă imediat un medic stomatolog și stabilește cea mai bună metodă de tratament.

Leave a Comment